Stema Vicovu de Sus

Vicov Media
Promovarea WEB a orasului Vicovu de Sus

Romania Veni... Vidi... Vicov
Log in or register ?
Saturday, 19 August 2017
Europa

ION NISTOR 1876 - 1962 - MARCANTĂ PERSONALITATE ŞTIINŢIFICĂ, CULTURALĂ ŞI POLITICĂ A ROMÂNIEI

Ion Nistor

Viata savantului bucovinean .

BUCOVINA este renumită prin spiritualitatea proprie, încadrată unitar în marea arie culturală a României.
Totodată Bucovina s-a mândrit cu oameni de cultură, artă, spiritualitatea religioasă  care prin felul contribuţiei lor au sporit faima ei. Una dintre marile figuri ale Bucovinei a fost ION NISTOR. Încercăm foarte succint să redăm câteva momente din viaţa sa măcar spre a fi cunoscute cu ocazia aniversării sale.

La 4 august 1876 vedea lumina zilei în satul Bivolărie, comuna Vicovu de Sus – Bucovina, ION NISTOR. Părinţii săi, Ilie şi Maria, erau agricultori născuţi pe acelaşi pământ, păstrători ai vechilor tradiţii şi comori psiho-lingvistice. Începe şcoala în comuna Vicovu de Sus, unde Samuil Maghior a fost învăţătorul care I-a pus creionul în mână şi Ia deschis ochii şi mintea în toate cele patru zări româneşti. Mai târziu, la liceu, Henric Klauser – marele profesor şi director la Liceul German din Rădăuţi, alături de remarcabilul profesor Hans Maior au captat preocupările tânărului Ion Nistor în direcţia cunoaşterii arealului istoric al Bucovinei şi nu numai. Între 1897 – 1899 urmează cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii „Frantz Iosef” din Cernăuţi. Imediat după terminarea cursurilor universitare este chemat în armata austriacă. Personalitatea sa se conturează tot mai mult spre cunoaşterea românilor şi a relaţiilor lor cu vecinii de-a lungul istoriei. Începând din anul 1901 când obţine postul de profesor suplinitor la Liceul de Stat din Cernăuţi, viaţa savantului se va suprapune peste miile de documente ale arhivei şi bibliotecii din ţară şi străinătate, oferind-o în dar Bucovinei şi României. Între 1914 şi 1916 ocupă catedra de istorie de la universitatea din Cernăuţi; scrie articole şi studii unde aduce clarificări în raporturile sociale şi istorice de habitat între români şi populaţiile ce s-au stabilit de-a lungul istoriei cu voia românilor şi din interesul altora.
În 1916 devine membru titular al Academiei Române unde se întâlneşte cu N. Iorga. 
În 1917 se refugiază la Huşi, apoi la Iaşi unde semnează declaraţia de război contra monarhiei habsburgice în numele Comitetului Naţional al românilor emigranţi din Austro-  Ungaria, iar în luna martie 1918 soseşte la Cernăuţi unde desfăşoară o activitate deosebită pentru Unirea cea Mare a Românilor.
La 10 octombrie 1918 este numit profesor de istorie la Seminarul Normal Superior din Iaşi iar apoi la catedra de Istorie a românilor de la Universitatea din Iaşi.
Între 1934 şi 1937 este numit ministru al muncii, sănătăţii şi ocrotirii sociale.
Între 1939 şi 1945 continuă activitatea de cercetare istorică deşi condiţiile social-politice erau vitrege, iar în 1941 începe redactarea Istoriei României, editează noi volume din corespondenţa austriacă din 1818-1837.
Între 1945-1950 funcţionează ca director al Bibliotecii şi Colecţiilor Academiei Române până în 1948 când predă gestiunea academicianului Iorgu Iordan. Continuă redactarea Istoriei României şi scrie ISTORIA BUCOVINEI (1775-1918).
Între 1950-1955 este arestat şi închis la Sighet fără judecată.
La 11 noiembrie 1962 încetează din viaţă la 86 de ani fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.
Opera savantului  cuprinde peste 250 de studii, articole şi comunicări cu predilecţie din perioada feudalismului românesc şi a modernităţii istoriei românilor. Un loc important îl ocupă în opera sa marile evenimente interbelice care se circumscriu tematicii făuririi Unirii, a răpirilor teritoriale din perioada 1940 de unde se degaja atitudinea savantului ca făuritor de scrisuri de istorie, pentru românul ce-şi vede ţara prada străinilor dar şi ca patriot.
Ideea de unitate etnică a românilor îmbracă un aspect pragmatic izvorât dintr-o practică politico-naţională cum sublinia Vianor Bendescu în „Buletinul Bibliotecii Române” încă din anul 1967 la Freiburg.
Ion Nistor se situase nu numai între „istoricii ideii şi unităţii naţionale” dar a şi luptat, ca om politic remarcabil, pentru realizarea unităţii noastre.
Unitatea românilor a făcut din Ion Nistor „omul rănilor deschise”.
În viaţa şi opera savantului au fost inserate momente decisive ale neamului românesc cum ar fi: participarea la pregătirea Unirii Bucovinei cu românia, primul război mondial (1914-1918), Marea Unire din 1918 care l-a prins în plină afirmare ca cetăţean român şi ca istoric.
La cea de-a a 40-a comemorare a savantului ION NISTOR se cere de la urmaşii lui mai multă atenţie faţă de opera, fie la nivel academic, fie la nivelul cetăţenilor din Bucovina.